Cât a durat până când fiul unui procuror a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri

Cât a durat până când fiul unui procuror a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri

Magistrații olteni au pronunțat sentința după un an și jumătate de când dosarul a ajuns în instanță și după ce, în noiembrie 2015, Tribunalul Olt a mai pronunțat o sentință în acest dosar, condamnându-l doar la un an de închisoare cu executare pe prietenul fiului procurorului Ștefan Noajă, judecat în același dosar, în aceeași sentință judecătorii dispunând disjungerea soluționării cauzei în ceea ce-l privește pe Ioan Bogdan Noajă.

„În baza art.2 alin. 1 din Legea nr.143/2000 condamnă pe inculpatul NOAJĂ IOAN BOGDAN, la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare – pedeapsă principală și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a și b C.p. pe o durată de 1an – pedeapsă complementară. În baza art. 17 al 1 din Legea 194/2011 condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare – pedeapsă principală și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a și b C.p. pe o durată de 1an – pedeapsă complementară În baza art.335 alin.2 C.p, condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 39 lit. b C.p inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 4 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse (respectiv 1 an și 6 luni închisoare + 6 luni închisoare= 2 ani închisoare), urmând ca aceasta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare privativă de libertate în condițiile art. 60 C.p În baza art. 45 alin 3 lit. a C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. pe o durată 1 an. În baza art.65 alin. 1 C.p. pe durata executării pedepsei i se aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a și b C.p. În baza art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsă reținerea, arestarea preventivă și măsura arestului la domiciliu luate împotriva inculpatului începând cu data de 05 mai 2015 și în continuare la zi, iar în baza art.399 alin.1 C.p.p. menține măsura arestului la domiciliu a inculpatului Noajă Ion Bogdan”, se arată în sentința pronunțată luni de judecătorii din Olt.

Decizia nu este definitivă, condamnatul având dreptul să o atace cu apel.

Fiul procurorului Ștefan Noajă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Bogdan Noajă, și prietenul acestuia, Vasile Pădurețu, au fost trimiși în judecată , în mai 2015, de procurorii DIICOT Olt, sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic ilicit de droguri de risc, și efectuarea fără drept și cu intenție, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit procurorilor, începând cu anul 2014, pe lângă droguri de risc, membrii grupului infracțional au comercializat fără drept și produse succeptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege. În cadrul grupului a fost cooptat și suspectul Vasile Pădurețu.

Oamenii legii mai spun că drogurile erau distribuite în mai multe zone din Slatina, cu precădere în zona Colegiului Național „Ion Minulescu”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
De ce NU cresc toate pensiile. Olguța Vasilescu tună și fulgeră: Au aruncat legea la...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?